Împãratul Utopic al Balcaniei se mutã de-aici cu toate jucãriile şi catrafusele.

Ţara cere mai mult decât un amãrât de subdomeniu pe Drojdia.

Bine te-am gãsit, UTOPIABALCANICA.NET !

Acolo voi face, cu forţe noi şi mult mai multã consecvenţã, ghiveciul literar-scandalos Utopia Balcanica, alãturi de prietenul Fritz.

În plus, din când în când voi rãscoli în sertarul cu vechituri dupã preferatele voastre de-aici, nu doar pentru voi, cititorii mei vechi, fidei şi dãştepţi, ci şi pentru pãcãlicii şi hahalerele care nu m-au citit încã.

Sã fie într-un ceas strãbun!

N-am mai scris nimic! Pentru cã n-am vrut!

Am fost ocupat cu:
- Muzeul regal din Anvers, unde pe lângã puhoiul de Rubens am prins o expoziţie Goya.
- marea Nordului la Oostende, adicã crevete şi scoici, mmm;
- Rijksmuseum din Amsterdam, unde pe lângã avalanşa de Rembrandt am prins nişte pânze de Vermeer venite tocmai din America;
- o procesiune înfiorãtoare cu sângele lui Iisus şi mult circ la Bruges;
- Muzeul van Gogh, tot din Amsterdam, unde pe lângã cele douã sute de pifturi ale lui van Gogh am prins o expoziţie cu încã nişte pifturi ale lui van Gogh;
- numeroase alte prostii de-a lungul şi de-a latul ţãrilor de jos, din Benelux.

Voi azvârli poze şi amãnunte mai spre searã sau zilele viitoare.

Împãratul Utopic al Balcaniei s-a întors dintr-o misiune diplomaticã în Tunisia, ţarã mai tristã şi mai plinã de humor decât a noastrã, unde oamenii locuiesc în pãmânt ca popândãii şi vara se fac cincizeci de grade.

Pe scurt, acel tãrâm populat de mahomedani deţine o singurã marcã de bere într-un singur magazin, poate douã, pentru un oraş întreg! Mai încape discuţie de-un uischi? Je doute… Abia spre sfârşitul şederii mele acolo m-am prins cã peste tot mişunã bãutura de contrabandã, ba chiar cã arabii beau de sting (fapt constatat la întâlnirea cu “ultraşii” şi huliganii lor microbişti).

Ceea ce mi-a plãcut şi ar trebui sã se implementeze şi la noi) – haşişul se vinde pe toate maidanele. Ceea ce nu mi-a plãcut – feţele comercianţilor, nişte mãcelari transpiraţi de la care te aştepţi sã te facã sarma şi sã te bage-n portbagaj.

Mâncarea lor e, în principiu, de cãcat, constând în proporţie de nouãzeci la sutã din ton mãrunţit şi ardei iute, iar pasiunea lor pentru a jecmãni tot ce e mai alb ca ei face ca şaormele şi cuşcuşul sã nu fie mai ieftine ca la noi. Halvaua ce mai spalã din ruşine.

Trecând peste considerentele potabile, culinare et co., avem de-a face cu o dictaturã de lumea a treia, unde harapii, berberii şi minoritatea de negri n-au pupat niciodatã presã liberã, democraţie, ieşit din ţarã şi alte astfel de mofturi burgheze, din ’87 aflându-se sub mânuţa de fier a lui Zine el Abidine ben Ali, care câştigã toate alegerile cu 99%. Mutra lui se aflã în pieţe, pe şcoli, pe spitale, pe aeroport. Marea lor iubire, însã, nu e acest Zine el Abidine, ci unicul sãu înaintaş, Habib Bourguiba, cunoscut nouã din cercul de prieteni al lui nea Nicu. Dupã el sunt botezate pieţele, şcolile, spitalele, aeroportul. Nu, nu dupã nea Nicu. Dupã baluba ãl’lalt.

Aşa, domn’le, uite ce frumos am divagat.

Esenţa acestei însemnãri repejoare este: am fost în Sahara, bããã, şi-am cãlãrit Cãmila, bããã!

în vis
eram la tunis
în smochine şi-n curmale
soarele roz fierbea zahãr moale
şi ca o floare de cais
fãcea petale

mã întreb
dacã aşa o fi peste tot în maghreb
şi-n celelalte moşii ale franţei
sau dacã-s victima circumstanţei

un lucru e cert
dac-aş întreba un expert
sau dac-aş cãuta pagina
cu cartagina
într-un manual de istorie universalã
aş scoate la ivealã
implicit la luminã
tot o curmalã
respectiv o smochinã

(voi reveni cu poze)

Crudã-i viaţa, nu-i aşa? V-am promis cã vã încânt cu poze din munţi, ei bine, pozele din munţi nu-s gata încã. Iar eu, care este Împãratul care este Utopic al Balcaniei care este, mã pregãtesc sã calc pe al treilea meu continent, ceea ce înseamnã cã voi porni mâine într-o campanie de cucerire a Africii de nord, unde voi cãlãri Cãmila mai ceva ca prinţul Charles.

Îmi pare rãu cã las în urmã o ţarã unde bancul ãsta de “guvern de crizã” dã în ochi poporului cu praf de supã vietnamezã instant Rollton, cu nişte mãsuri socialiste de care orice curcã ceva mai luminatã ar râde în hohote prin toate orificiile.

Îmi pare şi mai rãu cã las în urmã sus-descrisa ţarã fix când are nevoie cel mai mult de mine, adicãtelea când Becali şi mielul lui cu o narã zburdã iarãşi liberi, când siamezii de peste Prut ne acuzã cã folosim cordonul ombilical pe post de lasou…

Mã voi întoarce (peste vreo sãptãmânuşiţã) şi atunci va fi prãpãd.

Iar azi merg la Litere. Acolo e un cenaclu, rade-te-ai la cur cu şpaclu’! Aparent, un cenaclu de homosexuali comunişti şi virgine palide care cântã noaptea la pian în salonul lui Bacovia în robe transparente, evident un loc (cenaclul, dar şi salonul) care simţea lipsa unei puternice prezenţe virile. Îl pune la cale unu’ Manolescu care scrie de revistele cu Pif prin Observatorul cultural, deci e automat un semizeu contemporan. Şi azi am sã citesc eu şi tot azi mai are sã citeascã domnul Fritz (în mod normal aş pune şi un link, dar mi-e lene, oricum ştiţi voi unde e Fritz). Evident, vom primi aplauze, urale, cereri în cãsãtorie, jerbe cu “Nu te vom uita niciodatã” et caetera.

Auãleu, s-au clãtinat pãmânţii! Ghemuit în poziţie fecalã, devin conştient de ardoarea cu care mã bate doamne-doamne.

Trãiascã Imperiul Utopic al Balcaniei!

Împãratul Utopic al Balcaniei n-a mai dat pe-aici din raţiuni strict montane. Acum cã-mi pot obloji bãtãturile dupã patruşcâhşbrîmzuşpezeci de kilometri de hoinãrealã prin zãpezi, brânduşe, ghiocei, caca de urs şi alte bãlãrii ale naturii, voi încerca sã-mi fac timp şi de luminaţii mei cititori, care altfel nu vor mai fi luminaţi pentru cã nu vor avea ce citi de la mine.

Promit şi poze din lungul periplu al celor nouã drojdieri îmbocãnciţi, dar pânã le primesc vã pot arãta doar o reclamã pe care sper sã mi-o cumpere Nestlé pe-un catralion de coco şi-o ciocolatã.

În cinstea prietenilor de peste Prut, cu o uşoarã dezamãgire cã Pãunescu şi Vasile Mardare nu mi-au luat-o înainte. E “pitch up”-uitã electronic, à la Planeta Moldova, şi-i un fel de doinã a miliţianului/securistului moldovean.

Mai departe »

în oraşul cu leandru
şi araucaria
încetişor se deplaseazã februaria
bãtrânul scafandru
doarme sub lotca
rãsturnatã
şi-a terminat votca
şi-o palascã de vişinatã
marea e o fâşie oablã
casele au acoperişuri de tablã

într-o verandã
discretã ca o vedenie
şi gracilã ca o ghirlandã
una din fete decorticheazã cu milostenie
crevete şi o langustã
înainte de fierbere
are un şorţ peste fustã
alãturi se aflã o glastrã cu gérbere
vrabetele saltã c-un fluture-n plisc
prin hibisc

doicile
cu bonete ca scoicile
sãndãluţe şi parasol
promeneazã domol
felurite vieţuitoare
cu patru picioare
în lese
şi incipiente principese
în cãrucioare

totul se-ntâmplã sub soarele tandru
în aria
oraşului cu leandru
şi araucaria

Ştirile pe scurt.

Bunul tribun C. V. Tudor s-a împrietenit brusc cu “acest Gigi Ţânţarul” (© C. V. Tudor). Cel din urmã l-a înduioşat pe cel dintâi prin urmãtoarea telegramã: Radu Gyr mâncat cãcat. Iisus nu în celulã. Nimeni aici ştiut jucat table. Pac *suspin* pac *oftat*! Noua formaţiune politicã se va numi Legiunea Tricolorã “Cascadorii Râsului”.

Dupã ce i-au apãrut în vis Ilie Pintilie, Triţã Fãniţã şi alte sonoritãţi armonioase, Radu Duda, de meserie principe, actor, securist şi exerciţiu de dicţie, candideazã la cea mai înaltã funcţie din stat. Cea mai înaltã funcţie din mersul înainte rãmâne vacantã pentru a şasea oarã consecutiv.

Mircea Cãrtãrescu nu mai iubeşte femeile, iubeşte moldovenii. Reputatul gazetar Cristoiu, nume de cod “Ardei umplut”, a condamnat şi dânsul lipsa unei intervenţii redundante în politica internã a unei ţãri strãine, de altfel a uneia extraordinar de amãrâte, care sã ne bage şi mai mult în cãcat.

Între timp, tovarãşul Voronin, de profesie brutar, miliţian, satrap filorus şi samurai al marxism-leninismului internaţional, aruncã mâţa ciumatã în ograda lui Obama. Zâmbitoarea caracatiţã afro-americanã şi serviciile ei de informaţii se fac vinovate pentru insurecţia de la Pişinãu, menitã sã distragã atenţia mas-mediilor de la scandalul Rockefeller alias Becali, scandal pus la cale de cãtre Mossad ca sã distragã, la rândul lui, atenţia de la ce pisicii lu’ Anatol o mai fi fãcut familia numeroasã a cârmaciului Popeye von Cotroceni. În mod evident, avem de-a face cu o conspiraţie galacticã menitã sã acopere faptul cã Împãratul Utopic al Balcaniei stã sã nascã un nou volum de poezii.

Ca un fapt divers, harta asta e absolut grozavã, mai ales dacã zoomezi şi scoţi etichetele. Îmi aduc aminte cu nostalgie când eu şi Fritzul ne minunam ca nişte copii la un JPG de 200 megabaiţi (care abia îmi încãpea pe haşdedeu şi se încãrca într-un sfert de orã) cu Bucureştii vãzuţi din cosmos. Curând, sateliţii-fotografi vor orbita la cinci metri de sol, permiţându-ne sã numãrãm bibelourile, vibratoarele şi hamsterii oricãrui cetãţean. Împotriva acestui atac fãţiş al mafiei de la Google, Mongolia va fi acoperitã cu boscheţi de-ãia de camuflaj, ca sã parã mai pustie şi mai dezolantã decât este deja. Albania şi Republica Moldova nu trebuie sã îşi facã griji.

De vreo trei luni de zile îmi omor timpul jucându-mã eRepublik, un simulator foarte haios de politicã, economie, rãzboi et co. unde România e un imperiu care se tolãneşte, galben şi placid ca o mãmãligã, peste jumãtate de emisferã. E un joc îmbârligat, care se învaţã greu, iar d.p.d.v. grafic îi completamente neatrãgãtor, ceea ce-l ajutã sã adune laolaltã oameni destul de luminaţi la minte. Eternul meu alter ego Dr. Piftilian Ojdieru pãstoreşte acolo o gazetã, un partid, un ONG şi o fabricã de armament. Alãturaţi-vã şi voi luptei pentru ciolanul virtual, ireal, închipuit şi care nu existã!